Dosarul copilului omorât de câini în Parcul Tei va fi rejudecat

Dosarul copilului omorât de câini în Parcul Tei va fi rejudecat
Publicat: 16/03/2016, 07:33

„Este inacceptabil, indiferent de circumstanțele obiective, că în secolul al XXI-lea, într-o capitală europeană, într-o zonă urbană semicentrală, un copil de 4 ani să fie sfâșiat de câini și să își piardă viața în chinuri și dureri inimaginabile, sub colții acestor fiare”, arată judecătorii în motivarea hotărârii luate în urmă cu aproape un an în cazul care a dat fiori întregii țări și a dus la schimbarea legii câinilor fără stăpâni.

Magistrații susțin că imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă nu sunt relevante și singurul care a văzut cum Ionuț a fost atacat de câini este fratele lui, scrie tvr.

Abia din acest moment se poate judeca recursul făcut de părinții lui Ionuț Anghel la prima sentință: 3 ani de închisoare cu suspendare pentru administratorul firmei pe terenul căreia a fost atacat copilul. A fost condamnată și Administrația Domeniului Public a Sectorului 2, care știa că lipseau bucăți din gard și s-au înlocuit cu tablă, dincolo de care nu se mai vedea nimic.

Un detaliu cutremurător este preluat de judecători din raportul Institutului de Medicină Legală. În momentul în care a fost găsit, Ionuț Anghel avea păr canin în mână. Smuls probabil dintr-o reacție instinctivă de apărare, scriu judecătorii.

În prima instanță, magistrații au decis ca familia Anghel să fie despăgubita cu 2,4 milioane de euro. Banii ar urma să fie plătiti de ADP Sector 2, administratorul terenului unde s-a petrecut totul, și firma acestuia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele